EDUCAȚIE FINANCIARĂ
OTP Bank susține educația financiară și inovația, gestionând parteneriate cu diverse instituții de învățământ și organizații în domeniu.
Fundația pentru educație financiară ”OK”
Un proiect de mare amploare patronat de Bancă este înființarea la 5 decembrie 2019 a Fundației pentru Educație Financiară ”OK”, cu scopul de a susține și promova o atitudine financiară responsabilă în rândul copiilor, tinerilor și adulților din Republica Moldova.
Oferim, într-o manieră interactivă și dinamică, programe de educație financiară dedicate copiilor, tinerilor și adulților, care tind spre planificarea eficientă a cheltuielilor și independență financiară.
Programele noastre sunt dezvoltate pe baza unei metodologii proprii, create de echipa Fáy András din Ungaria în peste 20 de ani de cercetare. Folosim metoda de învățare edutainment, care presupune interacţiune și învățarea prin joc. Aplicăm concepte moderne și instrumente inovative, iar materialele sunt elaborate specific pentru fiecare grup de vârstă.
Interacţionăm cu participanții conform următoarelor principii:
• Învăţăm în timp ce ne distrăm.
• Utilizăm exemple practice şi exerciţii ce simulează realitatea.
• Ne bazăm pe cunoștințe şi pe experienţa personală a trainerilor.
• Suntem atenți la nevoile celorlalți.
Conlucrăm cu consultanți internaționali și vom implementa în premieră în R. Moldova cursuri gratuite, certificate la nivel internațional.
Prin activitățile noastre ne propunem să dezvoltăm aptitudini financiare, economice și de gestionare a resurselor, astfel încât fiecare participant să conștientizeze modul în care banii sunt percepuți, cheltuiți, economisiți, împrumutați, investiți.
Parteneriate de colaborare cu diverse instituții
OTP Bank investește în educația de calitate și susține pasionații de tehnologii informaționale (elevi, studenți, lotul olimpic) să-și dezvolte abilitățile antreprenoriale și să-și realizeze ideile inovatoare prin intermediul parteneriatului de colaborare cu Fundația ”Youth Development for Innovation”. De asemenea, banca colaborează cu Academia de Studii Economice din Moldova apreciind rezultatele remarcabile ale studenților și organizând sesiuni informative de instruire financiară.
Pe lângă proiectele proprii de educație financiară, OTP Bank participă și în alte proiecte, cum este ”Învață. Dă sens banilor” , organizat de Banca Naţională a Moldovei (BNM) şi Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF).