Picture

Visa Platinum Ring

Primul inel de plată din Moldova

Bijuterie tehnologică inedită

Design elegant și atemporal

Nu necesită încărcare

Utilizare nelimitată

Rezistent la șocuri și apă

Hipoalergenic

Produs de excepție

În premieră pe piața bancară din Republica Moldova, OTP Bank și Visa îți prezintă o bijuterie tehnologică exclusivistă – inelul de plată (payment ring) dotat cu tehnologia NFC (Contactless), care încapsulează în mod securizat datele cardului Visa Platinum sau Visa Infinite, pentru o experiență de plată inedită.

Inelul de plată de la OTP Bank și Visa este un produs de excepție care-ți va permite să plătești fără efort, cu o simplă atingere a mâinii, la orice dispozitiv care acceptă plățile Contactless. Fie că te afli într-un restaurant, magazin, în preajma unui bancomat sau în orice destinație din țară sau străinătate, inelul de plată îți oferă o experiență de plată unică, rapidă, sigură și cu efect WOW garantat

Inovație și design

Inelul de plată de la OTP Bank și Visa nu este doar o bijuterie elegantă, ci o combinație ideală între tehnologie revoluționară și design original, un accesoriu perfect pentru cei pasionați de inovații, călătorii, experiențe unice și exclusivitate incontestabilă.

Confecționat din ceramică de oxid de zirconiu de înaltă calitate - un material de o duritate excepțională și aspect estetic deosebit de plăcut, utilizat frecvent în calitate de înlocuitor al diamantelor - inelul de plată  poate fi utilizat pentru o perioadă de timp nelimitată, păstrându-și aspectul intact. Fiind produs dintr-un material inert, acesta nu provoacă iritații sau alergii.

Designul său elegant îl face potrivit atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar culoarea neagră discretă se poate adapta oricărei ținute. În pofida aspectului minimalist, acesta este rezistent la apă, temperaturi extreme, unde electromagnetice, praf, cădere și zgârieturi, ceea ce-i permite să se integreze perfect oricărui stil de viață. Inele au diverse mărimi și sunt de tip "Comfort Fit", ceea ce înseamnă că nu sunt plate pe interior, ci au o margine interioară curbată, mai moale, pentru a oferi mai mult confort în utilizarea zilnică.

 

Cum funcționează?

Inelul de plată de la OTP Bank este dotat cu un cip și antenă NFC miniaturale, încapsulate în interiorul inelului, pe care sunt înregistrate datele cardului bancar. Inelul nu are baterie și nu necesită încărcare, grației tehnologiei Passive NFC.

Pentru a plăti cu un astfel de inel, este suficient să îl apropii de ecranul terminalului de plată, deasupra simbolului contactless. Dispozitivul de acceptare a plății (terminal POS, bancomat, dispozitiv de autoservire, Tap2Phone, etc.) va reacționa la fel ca și în cazul plății cu un card fizic sau prin aplicațiile Google/Apple Pay, fiind aplicate aceleași limite de tranzacționare (pentru plățile Contactless care depășesc 1000 lei este necesară introducerea codului PIN).

Clienții care vor opta pentru acest produs inedit, vor primi cel puțin 2 (două) carduri Visa Platinum, emise la același cont de card. Unul dintre carduri (datele acestuia) va fi înregistrat pe inelul de plată, iar celălalt va fi emis pe plastic, pentru mai multă comoditate la efectuarea plăților online sau pentru acces în Lounge-urile din aeroporturile naționale și internaționale, unde este necesară prezența cardului fizic. Datele cardurilor vor fi diferite, permițând astfel delimitarea mai ușoară a tranzacțiilor.

Conturile de card pot fi deschise atât în lei (MDL), cât și în EURO sau Dolari americani (USD).

Cum poți obține un inel de plată?

Inelul de plată este disponibil doar în cadrul pachetelor de produse Visa Platinum Ring:

- VISA Payment Ring Platinum (include Platinum card + inel de plată)
- VISA Family Ring Platinum (include 2 carduri tip Platinum + 2 inele de plată).

Vezi costurile și condițiile de deservire.

Avantaje și beneficii

 

Viteză și precizie

Știm cât de prețios este timpul tău. Cu inelul de plată de la OTP Bank și Visa plățile sunt mai rapide ca niciodată. Nu mai este nevoie să cauți cardul în portmoneu sau să scoți telefonul/ceasul pentru a efectua plata, este suficient să atingi inelul de ecranul terminalului de plată și aceasta va fi efectuată instantaneu.

Comoditate maximă

Inelul de plată de la OTP Bank și Visa este instrumentul de plată perfect pentru shopping, călătorii, vacanțe sau pentru orice activități cotidiene.

  • Când ești la plajă sau faci sport, inelul de plată de la OTP Bank și Visa îți oferă libertate deplină. Nu mai este nevoie să ai la tine telefonul mobil sau cardul fizic, apropie mâna de dispozitivul contactless pentru a efectua plăți și crea un pic de magie.
  • Atunci când trebuie să plătești fără a ieși din automobil pentru taxele de autostradă sau poduri, alimente, cafea, combustibil etc., nu mai trebuie să te sustragi căutând portmoneul sau telefonul, inelul de plată este cea mai comodă și sigură soluție, deoarece este mereu la îndemână.
Beneficii Premium

Cu VISA Platinum ai următoarele beneficii incluse:

- Acces nelimitat la servicii Сoncierge 24/7*
- Acces nelimitat și vizite gratuite în sălile lounge din peste 1000 de aeroporturi din întreaga lume* 
- Servicii de asigurare, inclusiv medicală, oferite de VISA.

Descoperă cele mai tari promoții pentru cardurile Visa de la OTP Bank aici

*facilitate oferită pentru deținătorii cardurilor Visa Platinum sau Infinite, în perioada 01 februarie - 30 septembrie 2024.

Nu necesită încărcare

Grație tehnologiei Passive NFC acest inel nu are baterii și nu necesită încărcare, spre deosebire de ceasurile inteligente sau smartphone-uri, ceea ce înseamnă ca îl poți purta și utiliza oriunde și oricând, fără a fi nevoie să îl conectezi vreodată la o sursă de alimentare sau la Internet.

Siguranță sporită

Spre deosebire de un card fizic, inelul de plată de la OTP Bank și Visa nu afișează datele de card, prin urmare acestea nu pot fi nicidecum copiate. Mai mult decât atât, acesta este dotat cu sisteme de siguranță sporită, ceea ce face imposibilă citirea acestuia de la distanță, iar clonarea sau falsificarea inelului este exclusă.

În caz de pierdere sau furt, cardul înregistrat pe inelul de plată va fi blocat la fel ca și un card bancar din plastic, printr-un apel la Serviciul Suport Clienți OTP Bank: +37322256456, disponibil 24/24.

Control deplin

Grației aplicației OTP Internet și Mobile Banking, ai acces nelimitat la conturile tale și control deplin al tranzacțiilor efectuate. În meniul Carduri, poți vedea în timp real, tranzacțiile efectuate cu cardul bancar înregistrat pe inelul de plată. Descarcă aplicația gratuit de pe Google Play sau AppStore.

Utilizare nelimitată*

Cardurile Visa emise de OTP Bank au în prezent un termen de valabilitate de 5 (cinci) ani. După expirarea termenului de valabilitate sau până la expirarea acestuia, OTP Bank va rescrie inelul de plată cu datele unui nou card Visa (la solicitarea clientului). Procedura de rescriere a datelor cardurilor poate fi repetată nelimitat. Prin urmare, poți utiliza Inelul ca și dispozitiv de plată, atât timp cât pe cipul acestuia este înregistrat un card valabil.

Rescrierea datelor de card este efectuată în exclusivitate de OTP Bank, în mod gratuit și în maxim 3 (trei) zile bancare din momentul recepționării inelului de la client.  

*condiționată de valabilitatea cardului înscris pe inel.

Diverse dimensiuni

Inelul de plată este disponibil în diverse mărimi. Pentru a afla mărimea potrivită, solicită o întrevedere cu Consilierul Personal OTP Bank și acesta va efectua măsurările necesare